Înaintea primei întâlniri dintre cei doi şefi de state, starea de spirit a lui Hitler era belicoasă. Mai ales după întâlnirea cu Molotov, care îi dezvăluise obiectivele militare urmărite de Stalin.
Dacă Germania urmărea să-şi întărească sfera de influenţă în Europa şi „spaţiul vital”, atacând şi cucerind popoare, Uniunea Sovietică urmărea ştergerea diferenţelor de clasă şi a deosebirilor naţionale tot fără să ţină cont de voinţa popoarelor şi de principiile dreptului internaţional.
Stalin urmărea victoria Revoluţiei, în virtutea drepturilor ce şi le arogase ca „ţară călăuzitoare a proletariatului mondial”, să cucerească Europa şi să o domine. Hitler nu putea admite aşa ceva.Din însărcinarea lui, la O.K.W. (Înaltul Comandament al trupelor terestre) şi la Marele Stat-Major al armatei de uscat, începând cu data de 31 iulie 1940, comandantul Armatei 18, generalul-maior Erich Marcke, a început studiile privitoare la operaţiunile proiectate în Răsărit.
Ele au fost definitivate de generalul-locotenent Friedrich Paulus, care la 3 septembrie 1940 era şeful Cartierului General I al Marelui Stat-Major al armatei de uscat. Rezultatele studiului au fost raportate lui Hitler de feldmareşalul von Brauschitsch şi generalul-locotenent Halder, ocazie cu care Hitler s-a pronunţat pentru prima oară că „nu există dubii că România, ca de altfel şi Finlanda, vor merge alături de Germania în sensul unei campanii în Est”.
Fiind de acord cu aceste planuri, la noile frontiere ale URSS au fost dislocate primele corpuri de armată. Intenţia sa de a începe campania din Est a fost spulberată de Mussolini, care a atacat Grecia.
Deşi în dimineaţa zilei de 28 octombrie, pe când se afla la Florenţa, Hitler a fost întâmpinat de Mussolini cu cuvintele: „Fuhrer, noi mergem. Trupele mele au intrat victorioase în Grecia la 6 dimineaţa. Nu vă neliniştiţi, totul va fi terminat în 15 zile”, evenimentele se derulau nefavorabil. Exact după 15 zile trupele italiene intră în derută.
Reales preşedinte al Statelor Unite, la 5 noiembrie 1940, Roosevelt reprezenta o speranţă pentru Anglia şi o ameninţare pentru Germania. Şi pentru a pune capac la toate, în ziua de 12 noiembrie, generalul Jodl îi prezintă lui Hitler un raport care sublinia că debarcarea în Anglia devenise imposibilă. Ca urmare, este readus în actualitate planul de acţiune în Balcani şi Mediterana.
Într-o convorbire ţinută la Viena, pe data de 20 noiembrie 1940, cu primul ministru ungar, contele Teleki şi cu ministrul de Externe ungar, contele Csaki, Hitler le-a spus că oricărei plângeri a generalului Antonescu cu privire la atitudinea Ungariei faţă de Transilvania îi va răspunde „că ungurii au fost timp de 20 de ani rău trataţi de către români, iar atitudinea lor de acum nu este decât reacţia la nedreptăţile pe care le-au îndurat vreme atât de îndelungată”.
În acest context, prezentat în mare, este aşteptată sosirea generalului Antonescu la Berlin. Acestei întâlniri, Hitler îi acorda o importanţă mult mai mare decât ar fi dorit. Deoarece încerca un joc cu România: ea să devină piaţă de desfacere pentru armamentul şi tehnica de luptă germană şi furnizoare principală de petrol şi alimente pentru armata germană. Şi intenţiona ca de pe teritoriul României să declanşeze războiul fulger împotriva Uniunii Sovietice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu