PRIMA ÎNTÂLINIRE CU HITLER (22 NOIEMBRIE 1940)

În seara zilei de 19 noiembrie 1940, generalul Antonescu împreună cu suita sa pleacă spre Berlin. Aici, timp de două zile, au loc mai multe convorbiri paralele: Antonescu – Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe; Antonescu – Hitler; Antonescu – feldmareşalul Keitel; între miniştri de finanţe şi economiei române cu omologii lor germani.

Prima întâlnire cu Hitler are loc pe date de 22 noiembrie şi durează trei ore şi jumătate.

La ea au participat, din partea română. GENERALUL Ion Antonescu şi Mihail Sturdza, iar din partea germană: Hitler, J. von Ribbentrop şi feldmareşalul Wilhelm Keitel, şeful O.K.W. Prezentând problemele care au fost puse în discuţie, pentru a nu fi acuzat de părtinire, mă voi axa mai mult pe „Sinteza asupra convorbirii dintre generalul Ion Antonescu şi cancelarul german Adolf Hitler”, stenografiată de Schmidt, interpretul lui Hitler.

După prezentările şi salutările de rigoare, Hitler a afirmat că are încredere într-o viitoare colaborare dintre România şi Germania.

„Aceasta – a spus el – va fi avantajoasă nu numai pentru relaţiile directe dintre cele două ţări, dar este de asemenea necesară pentru motive politice generale, având în vedere puternicul atac etnic şi ideologic care ameninţă întreaga Europă. Aceasta sileşte toate naţiunile care au o orientare diferită faţă de democraţiile occidentale – prin urmare, de asemene, Germania şi România – să se unească şi să-şi axeze interesele în comun”.

Generalul Antonescu a început prin a-l informa pe Hitler asupra convorbirii avută anterior cu ministrul german de Externe, accentuând pe schimbarea care a avut loc în România: „Între trecut şi viitor, acolo s-a deschis o prăpastie de netrecut. Sprijinit de mişcarea naţional-liberală, el este reprezentantul viitorului României şi vorbeşte Fuhrer-ului în calitate de soldat, ale cărei declaraţii înseamnă exact cele spuse…Încă de la asumarea puterii, el a căutat să adere la Axă. Aceasta a avut loc în condiţii care probabil n-au fost niciodată atât de grele pentru un om politic.

 Scopul său este să reorganizeze ţara şi s-o fortifice – în sfera economică precum şi în viaţa administrativă, politică, intelectuală şi militară. El are un singur scop în vedere, şi anume să contribuie la victoria Axei în acest război. El va căuta să recupereze în interior ceea ce a pierdut în exterior.

 Reconstrucţia armatei, întărirea morală şi a forţei ei militare, constituie prima lui sarcină în scopul ca România să poată fi gata cât mai curând posibil a-şi îndeplini misiunea ei corespunzătoare în domeniul militar”.

În continuare, Hitler şi cei prezenţi sunt nevoiţi să asculte o adevărată lecţie de istorie din partea generalului Antonescu, care subliniază faptul că România are trecutul cele mai glorios dintre toate popoarele care trăiesc în Balcani.

„Românii – subliniază generalul – reprezintă naţiunea cea mai veche din această zonă, constituită încă înainte de Hristos, şi îţi are originea în simbioza daco-romană. Din punct de vedere istoric – citim în sinteza întocmită de Schmidt – este un caz unic de limbă şi administraţie înfiinţate ca urmare a administraţiei romane de 200 de ani şi rămâne mai mult sau mai puţin schimbată până în ziua de azi.

 Un alt caz unic în istorie, a subliniat în continuare generalul Antonescu, este faptul că până în ziua de astăzi, românii şi-au menţinut limba şi obiceiurile „încât din nord şi până la în Dobrogea, de la Basarabia şi până în Banat, nu există nici un fel de dialecte, ci pretutindeni se vorbeşte aceeaşi limbă română.

Românii au fost primul popor care a ieşit din Evul Mediu având o organizare politică”. Subliniind că România a trebuit să facă faţă năvălirilor barbare, apărând Europa, ulterior i-a înfruntat aproape 400 de ani pe tătari, oprindu-i la Nistru şi timp de 500 de ani a luptat împotriva ruşilor. De asemenea, a trebuit să lupte împotriva Austro-Ungariei, apoi din nou împotriva Rusiei.

Citând aceeaşi sursă, aflăm că Antonescu a afirmat că „România nu va renunţa niciodată să lupte: românii au fost primii în aceste regiuni şi vor fi ultimii care să o părăsească.