Convorbiri în jurul mesei

Convorbiri în jurul mesei (germană: Hitlers Tischgespräche) reprezintă o colecție de conversații particulare și declarații ale lui Adolf Hitler, făcute de obicei în timp ce lua masa de prânz împreună cu alți lideri naziști. Cea mai mare parte (iulie 1941 - martie 1942) a fost înregistrată de Heinrich Heim, la îndemnul luiMartin Bormann, care a stenografiat convorbirile pe un bloc-notes ascuns sub masă, pe genunchi, pentru a nu tăia elanul vorbitorilor. În perioada 21 martie 1942 - 31 iulie 1942 notele au fost stenografiate de Henry Picker. După război, Henry Picker și-a publicat notele sale, iar cele ale lui Bormann au fost publicate separat, de către François Genoud.

„Să îi examinăm realizările. Fiul unui mic funcționar austriac, cu o educație precară, un șomer neurotic rătăcitor prin mahalele Vienei, apare în Germania ca un străin și, în cea mai neagră perioadă a acesteia, declară că poporul german poate, fără ajutor și împotriva dorinței învingătorilor lui, nu numai să-și recapete teritoriile pierdute, dar și să cucerească Europa. În plus, declară că el va fi acela care va realiza acest miracol. Douăzeci de ani mai târziu a fost atât de aproape de a reuși încât restul lumii a considerat un miracol faptul că a reușit să-i reziste.

Astfel, dacă vrem să-i descoperim mintea, trebuie să penetrăm dincolo de cortina groasă a evidențelor superficiale, și să mergem direct la conversațiile particulare, "discuțiile în jurul mesei".”

5 Lucruri neștiute despre Hitler

Cine nu a auzit de Adolf Hitler? Adolf Hitler a fost cancelar al Germaniei şi principalul responsabil pentru declanşarea celui de al Doilea Război Mondial şi punerea în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor "indezirabili" din Europa.

Iată 5 lucruri mai puțin știute despre liderul nazist:

1. Aproape în fiecare searã, Hitler viziona un film în cinematograful sãu privat. De cele mai multe ori, acesta prefera filmele care erau interzise publicului german, dar şi comediile cu actori evrei.

2. Hitler se trezea târziu. Conform apropiaţilor Führerului din acea perioadă, acesta se trezea în fiecare zi în jurul orei 11:00. De vină nu era faptul că dormea foarte mult, ci că avea insomnii şi adormea abia spre dimineaţă.

3. Adolf Hitler a fost numit „omul anului 1938” de către celebra revistă „Time”

4. Acesta consuma foarte multă ciocolată. Se spune că Hitler mânca un kilogram de ciocolată pe zi şi la o singură ceaşcă de ceai adăugat 7 linguiţe de zahăr.

5. Hitler avea un singur testicul. Acesta s-a născut normal, dar pierduse unul dintre testicule în timpul unei bătălii din Primul Război Mondial, atunci când a fost a suferit o rană în jurul abdomenului.

PRIMA ÎNTÂLINIRE CU HITLER (22 NOIEMBRIE 1940)

În seara zilei de 19 noiembrie 1940, generalul Antonescu împreună cu suita sa pleacă spre Berlin. Aici, timp de două zile, au loc mai multe convorbiri paralele: Antonescu – Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe; Antonescu – Hitler; Antonescu – feldmareşalul Keitel; între miniştri de finanţe şi economiei române cu omologii lor germani.

Prima întâlnire cu Hitler are loc pe date de 22 noiembrie şi durează trei ore şi jumătate.

La ea au participat, din partea română. GENERALUL Ion Antonescu şi Mihail Sturdza, iar din partea germană: Hitler, J. von Ribbentrop şi feldmareşalul Wilhelm Keitel, şeful O.K.W. Prezentând problemele care au fost puse în discuţie, pentru a nu fi acuzat de părtinire, mă voi axa mai mult pe „Sinteza asupra convorbirii dintre generalul Ion Antonescu şi cancelarul german Adolf Hitler”, stenografiată de Schmidt, interpretul lui Hitler.

După prezentările şi salutările de rigoare, Hitler a afirmat că are încredere într-o viitoare colaborare dintre România şi Germania.

„Aceasta – a spus el – va fi avantajoasă nu numai pentru relaţiile directe dintre cele două ţări, dar este de asemenea necesară pentru motive politice generale, având în vedere puternicul atac etnic şi ideologic care ameninţă întreaga Europă. Aceasta sileşte toate naţiunile care au o orientare diferită faţă de democraţiile occidentale – prin urmare, de asemene, Germania şi România – să se unească şi să-şi axeze interesele în comun”.

Generalul Antonescu a început prin a-l informa pe Hitler asupra convorbirii avută anterior cu ministrul german de Externe, accentuând pe schimbarea care a avut loc în România: „Între trecut şi viitor, acolo s-a deschis o prăpastie de netrecut. Sprijinit de mişcarea naţional-liberală, el este reprezentantul viitorului României şi vorbeşte Fuhrer-ului în calitate de soldat, ale cărei declaraţii înseamnă exact cele spuse…Încă de la asumarea puterii, el a căutat să adere la Axă. Aceasta a avut loc în condiţii care probabil n-au fost niciodată atât de grele pentru un om politic.

 Scopul său este să reorganizeze ţara şi s-o fortifice – în sfera economică precum şi în viaţa administrativă, politică, intelectuală şi militară. El are un singur scop în vedere, şi anume să contribuie la victoria Axei în acest război. El va căuta să recupereze în interior ceea ce a pierdut în exterior.

 Reconstrucţia armatei, întărirea morală şi a forţei ei militare, constituie prima lui sarcină în scopul ca România să poată fi gata cât mai curând posibil a-şi îndeplini misiunea ei corespunzătoare în domeniul militar”.

În continuare, Hitler şi cei prezenţi sunt nevoiţi să asculte o adevărată lecţie de istorie din partea generalului Antonescu, care subliniază faptul că România are trecutul cele mai glorios dintre toate popoarele care trăiesc în Balcani.

„Românii – subliniază generalul – reprezintă naţiunea cea mai veche din această zonă, constituită încă înainte de Hristos, şi îţi are originea în simbioza daco-romană. Din punct de vedere istoric – citim în sinteza întocmită de Schmidt – este un caz unic de limbă şi administraţie înfiinţate ca urmare a administraţiei romane de 200 de ani şi rămâne mai mult sau mai puţin schimbată până în ziua de azi.

 Un alt caz unic în istorie, a subliniat în continuare generalul Antonescu, este faptul că până în ziua de astăzi, românii şi-au menţinut limba şi obiceiurile „încât din nord şi până la în Dobrogea, de la Basarabia şi până în Banat, nu există nici un fel de dialecte, ci pretutindeni se vorbeşte aceeaşi limbă română.

Românii au fost primul popor care a ieşit din Evul Mediu având o organizare politică”. Subliniind că România a trebuit să facă faţă năvălirilor barbare, apărând Europa, ulterior i-a înfruntat aproape 400 de ani pe tătari, oprindu-i la Nistru şi timp de 500 de ani a luptat împotriva ruşilor. De asemenea, a trebuit să lupte împotriva Austro-Ungariei, apoi din nou împotriva Rusiei.

Citând aceeaşi sursă, aflăm că Antonescu a afirmat că „România nu va renunţa niciodată să lupte: românii au fost primii în aceste regiuni şi vor fi ultimii care să o părăsească.

SITUAŢIA POLITICO-MILITARĂ DINAINTEA ÎNTÂLNIRII

Înaintea primei întâlniri dintre cei doi şefi de state, starea de spirit a lui Hitler era belicoasă. Mai ales după întâlnirea cu Molotov, care îi dezvăluise obiectivele militare urmărite de Stalin.

Dacă Germania urmărea să-şi întărească sfera de influenţă în Europa şi „spaţiul vital”, atacând şi cucerind popoare, Uniunea Sovietică urmărea ştergerea diferenţelor de clasă şi a deosebirilor naţionale tot fără să ţină cont de voinţa popoarelor şi de principiile dreptului internaţional.

Stalin urmărea victoria Revoluţiei, în virtutea drepturilor ce şi le arogase ca „ţară călăuzitoare a proletariatului mondial”, să cucerească Europa şi să o domine. Hitler nu putea admite aşa ceva.Din însărcinarea lui, la O.K.W. (Înaltul Comandament al trupelor terestre) şi la Marele Stat-Major al armatei de uscat, începând cu data de 31 iulie 1940, comandantul Armatei 18, generalul-maior Erich Marcke, a început studiile privitoare la operaţiunile proiectate în Răsărit.

Ele au fost definitivate de generalul-locotenent Friedrich Paulus, care la 3 septembrie 1940 era şeful Cartierului General I al Marelui Stat-Major al armatei de uscat. Rezultatele studiului au fost raportate lui Hitler de feldmareşalul von Brauschitsch şi generalul-locotenent Halder, ocazie cu care Hitler s-a pronunţat pentru prima oară că „nu există dubii că România, ca de altfel şi Finlanda, vor merge alături de Germania în sensul unei campanii în Est”.

Fiind de acord cu aceste planuri, la noile frontiere ale URSS au fost dislocate primele corpuri de armată. Intenţia sa de a începe campania din Est a fost spulberată de Mussolini, care a atacat Grecia.

Deşi în dimineaţa zilei de 28 octombrie, pe când se afla la Florenţa, Hitler a fost întâmpinat de Mussolini cu cuvintele: „Fuhrer, noi mergem. Trupele mele au intrat victorioase în Grecia la 6 dimineaţa. Nu vă neliniştiţi, totul va fi terminat în 15 zile”, evenimentele se derulau nefavorabil. Exact după 15 zile trupele italiene intră în derută.

Reales preşedinte al Statelor Unite, la 5 noiembrie 1940, Roosevelt reprezenta o speranţă pentru Anglia şi o ameninţare pentru Germania. Şi pentru a pune capac la toate, în ziua de 12 noiembrie, generalul Jodl îi prezintă lui Hitler un raport care sublinia că debarcarea în Anglia devenise imposibilă. Ca urmare, este readus în actualitate planul de acţiune în Balcani şi Mediterana.

Într-o convorbire ţinută la Viena, pe data de 20 noiembrie 1940, cu primul ministru ungar, contele Teleki şi cu ministrul de Externe ungar, contele Csaki, Hitler le-a spus că oricărei plângeri a generalului Antonescu cu privire la atitudinea Ungariei faţă de Transilvania îi va răspunde „că ungurii au fost timp de 20 de ani rău trataţi de către români, iar atitudinea lor de acum nu este decât reacţia la nedreptăţile pe care le-au îndurat vreme atât de îndelungată”.

În acest context, prezentat în mare, este aşteptată sosirea generalului Antonescu la Berlin. Acestei întâlniri, Hitler îi acorda o importanţă mult mai mare decât ar fi dorit. Deoarece încerca un joc cu România: ea să devină piaţă de desfacere pentru armamentul şi tehnica de luptă germană şi furnizoare principală de petrol şi alimente pentru armata germană. Şi intenţiona ca de pe teritoriul României să declanşeze războiul fulger împotriva Uniunii Sovietice.

Fata in fata: Maresalul Ion Antonescu – Adolf Hitler, vizita din 22-25 noiembrie 1940

Mareşalul Ion Antonescu a fost singurul om de stat şi conducător militar din Europa care a avut 20 de întrevederi cu Adolf Hitler, pe parcursul a mai multor ore şi chiar zile. A fost singurul pe care cancelarul german l-a respectat şi de părerile căruia a ţinut cont. La toate întrevederile au discutat de la egal la egal, mareşalul neavând nici o reţinere în a prezenta adevărul asupra multor evenimente…

PREGĂTIRI

Pentru prima întâlnire cu Hitler, generalul s-a pregătit cu hărţi şi documente etnografice, date economice etc. Hărţile şi documentele priveau toate teritoriile care au fost smulse din trupul ţării. Printre altele, acestea dovedeau cu probe de netăgăduit continuitatea poporului român pe ambele maluri ale Prutului, densitatea populaţiei româneşti chiar până la Bug.

Drepturile românilor erau de necontestat şi în Transilvania, Dobrogea, determinând chiar o problemă românească în Transilvania. Sau una asemănătoare în Macedonia sârbească. Generalul dăduse ordin să se întocmească şi un studiu comparativ, care urmărea evoluţia statului rus de la înjghebarea lui, în sec. al XIII-lea, în raport cu Ţările Româneşti.

Din acest studiu rezulta că Moldova şi Muntenia erau deja state naţionale consolidate pe timpul când Rusia era doar un teritoriu neînsemnat în jurul Moscovei.

Prima întâlnire a fost precedată de discursul pe care generalul Antonescu l-a rostit la Cercul Militar din Bucureşti, la 14 octombrie, în faţa şefilor Misiunii militare germane în România, a altor generali şi ofiţeri invitaţi:

„Sunt mulţumit că pot saluta în capitala regatului pe reprezentanţii armatei germane. Sunteţi aici la chemarea guvernului român Gigârtu, în baza acordului din iulie 1940, care este expresia hotărâtă a unei colaborări reale şi rodnice.

Cel dintâi Rege, Carol I, a făcut altădată un apel asemănător, nu pentru a întuneca o suveranitate, ci pentru a consolida, pe baze realiste, sigure, armata şi viitorul regatului său.

 A recurge astăzi la experienţa şi doctrina unei mari armate şi la posibilităţile tehnice ale unei industrii de război, pentru a-ţi organiza pe baze noi armata şi securitatea, este a face un act de patriotism pe care ţin să-l subliniez în faţa dumneavoastră.

Consecinţă firească, organizarea internaţională în concepţia germană, trebuie să se rezeme de realităţi etnice, geografice şi economice, nu pe ficţiuni, iar unitatea ordinii internaţionale trebuie să plece de la forţe şi realităţi organizate, nu de la iluzii filozofice, oricât de generoase ar fi ele.

Veţi vedea aici, în România, o armată care nu este mare, care a fost totdeauna puţin zgomotoasă, dar foarte bravă.

 Personal sunt legat de ea prin toate rădăcinile vieţii mele. Am luptat cu pasiune şi voi lupta fără preced pentru înălţarea ei. Azi, mai mult ca oricând, naţiunea întreagă îşi pune, cu drept cuvânt, toată nădejdea, toată siguranţa şi tot respectul, în corpul nostru ofiţeresc şi la soldaţii ei.

Convins că veţi găsi în ea, un câmp de acţiune care să mărească încrederea în viitorul şi drepturile regatului lui Mihai I, închin…”

Acest discurs a ajuns în foarte puţin timp pe biroul lui Hitler, căruia i-a lăsat o impresie deosebit de favorabilă.

Prin această cuvântare scurtă, dar plină de conţinut, generalul a punctat categoric şi direct bazele viitoarei colaborări între cele două armate. Prin aceasta îi dădea de înţeles lui Hitler că a-ţi întări armata este un gest patriotic care asigură suveranitatea naţională, iar noua ordine internaţională trebuie statuată pe principii etnice, geografice şi economice.

Tocmai cele care nu au fost respectate când României i s-au smuls din teritorii.

Mergând la întâlnirea cu Hitler, în cadrul tratativelor şi discuţiilor care urmau să le poarte, generalul Ion Antonescu era călăuzit de câteva principii pe care le-a enunţat în şedinţa Consiliului de Miniştri.

„În primul rând, generalul Antonescu nu va consimţi şi nu consimte să altereze fondul bogăţiilor româneşti, deci orice angajament economic, de orice natură ar fi el – convenţie, tratat, protocol – trebuie să respecte principiul de bază că Generalul Antonescu nu trage nici o poliţă asupra viitorului.

 În această privinţă este un principiu net şi categoric pe care l-am pus în scrisoarea de la Bistriţa şi pe care germanii l-au admis. Al doilea punct, tot principiu, a fost că oricare ar fi regimul lui politic, înţelege să-şi rezerve dirijarea economiei sale naţionale.

 Deci, oricare ar fi pătrunderea în domeniul industrial, agricol şi în cel al capitalului, germană sau italiană, România înţelege că toate aceste domenii să-şi păstreze dirijarea economiei naţionale.

Al treilea principiu pe care l-am pus, a fost ca germanii şi italienii să nu pătrundă în economia noastră naţională decât în înţelegere cu noi şi numai în limita fixată de noi.

Pe plan politic, le-am arătat independenţa totală politică a neamului românesc, oricare ar fi structura politică pe care o va lua Europa de mâine. Eu nu m-am aşezat în fruntea acestui regim ca să dau ţara legată Germaniei, aşa cum se spune, sau să-mi vând neamul românesc”.

Un tablou pictat de liderul nazist Adolf Hitler, vandut cu 130.000 euro

Un tablou in acuarela pictat de Adolf Hitler in 1914 a fost vandut cu 130.000 de euro la o licitatie organizata sambata in orasul german Nürnberg, informeaza Reuters.

Opera de arta avea un pret estimativ de 50.000 de euro. Cumparatorul este un colectionar privat din Orientul Mijlociu care a fost prezent in sala de licitatie. Printre ceilalti colectionari care au participat la licitatie s-au aflat si pasionati de arta din Asia si cele doua Americi.

Kathrin Weidler, proprietara casei de licitatii organizatoare - Auktionshaus Weidler - cu sediul in orasul Nürnberg, a spus ca acest tablou, intitulat "Standesamt und Altes Rathaus Muenchen", este unul dintre cele aproximativ 2.000 pe care Hitler le-a pictat din 1905 pana in 1920, in perioada in care era un tanar artist sarac, scrie MEDIAFAX.

Vorbind despre criticile care i-au fost aduse recent, potrivit carora este lipsit de gust sa vinzi la licitatie operele artistice ale unui dictator, considerate oricum destul de limitate din punct de vedere artistic, Kathrin Weidler a afirmat ca aceste plangeri ar trebui adresate persoanelor care au pus in vanzare acest tablou - doua surori germane, aflate in jurul varstei de 70 de ani, a caror identitate nu a fost dezvaluita.

Cine a fost Ministrul Propagandei naziste Joseph Goebbels

Goebbels a fost unul dintre cei mai importanţi şi influenţi oameni din Germania nazistă. Hitler l-a numit la conducerea aparatului de propagandă al partidului în 1929, oferindu-i un rol esenţial în implementarea agendei dictatorului.

Joseph Goebbels a organizat atacuri împotriva evreilor, le-a interzis accesul în lumea artei şi a presei, a cenzurat ştirile şi a susţinut filmele de propagandă nazistă.

Odată ce al Doilea Război Mondial s-a întors în favoarea Aliaţilor, Goebbels a intensificat propaganda cu scopul de a convinge poporul german de ideea de "război total" şi de mobilizare.

Apropiatul lui Hitler şi soţia sa şi-au pus capăt vieţii, după ce şi-au omorât cei şase copii cu pastile de cianură la o zi după ce Hitler s-a sinucis în 1945.

Moştenitorii soţiei lui Joseph Goebbels, CEA MAI BOGATĂ familie a Germaniei. Ce avere au rudele apropiatului lui Hitler

Copiii lui Harald Quandt, fiu al soţiei lui Goebbels dintr-o altă căsnicie, au în prezent o avere netă de aproximativ 24,5 miliarde de lire sterline.

Familia Quandt, care deţin 46,7 la sută din acţiunile producătorului german BMW, i-au depăşit la avere pe fondatorii lanţurilor de supermarket Lidl şi Aldi, lideri în topul bogaţilor naţiunii de-a lungul ultimului deceniu, potrivit revistei Manager.

Una dintre cele mai influente femei ale regimului nazist, Magda Goebbels, s-a căsătorit cu aliatul lui Adolf Hitler în 1931. Cu zece ani în urmă, Magda se căsătorise cu Günther Quandt, cei doi având un fiu pe nume Harald.

10 lucruri mai puţin cunoscute despre...Hitler

1. • Hitler avea o mare pasiune pentru dulciuri, consumând în jur de un kilogram de ciocolatã zilnic, pe lângã o mare cantitate de produse de patiserie sau frişcã. La o ceaşcã de ceai adãuga 7 linguriţe de zahãr;
2. • Subiectele sale favorite includeau introduceri de tipul: “Când eram eu soldat…”, “Când eram eu în Viena…”, “Când eram eu în închisoare…”, “Când eram eu în fruntea partidului în primele sale zile…”;
3. • Când vorbea despre Wagner sau despre operã, nu îndrãznea nimeni sã-l întrerupã. Adeseori predica pe marginea subiectului ore în şir, pânã când audienţa adormea;
4. • Hitler avea un scris de mânã impecabil, iar Carl Jung, confruntat cu perfecţiunea caligrafiei sale, afirma în 1937 cã “în spatele acestui scris recunosc trãsãturile unui bãrbat cu un instinct feminin”;
5. • Aproape în fiecare searã viziona un film în cinematograful sãu privat, preferând filmele care erau interzise publicului german. Îi plãceau comediile cu actori evrei;
6. • Personalul sãu îi punea mereu la dispoziţie filme cu tortura şi execuţia prizonierilor politici, precum şi cu conţinut pornografic;
7. • Suferea de o ipohondrie cronicã, se diagnostica cu tot felul de boli, îndeosebi disfuncţii intestinale şi se trata cu substanţe periculoase precum stricninã, atropinã sau bacterii din fecalele umane…;
8. • A devenit vegetarian dupã ce a participat la autopsia unei fete care s-a sinucis din cauza insistenţei cu care o urmãrea dictatorul. Profita de orice ocazie pentru a tãia apetitul comesenilor, glumind cã va prepara o budincã cu sângele sãu sau numind bulionul de carne ‘ceai de hoit’;
9. • Se amuza teribil pe seama personalului sãu, o ţintã principalã fiind ministrul de externe. Ordona unui angajat sã-l sune şi în timp ce asculta conversaţia, îi dãdea instrucţiuni sã-l enerveze atât de tare încât sã cedeze nervos. O glumã de-a sa a dat greş lamentabil în momentul în care l-a trimis pe Ernst Hanfstaengl în Spania într-un avion plin de ofiţeri Gestapo, fãcându-l sã creadã cã este vorba despre o misiune suicidalã. Hanfstaengl a profitat de reumplerea rezervorului şi a fugit în Elveţia, furnizând importante informaţii Aliaţilor înainte sã afle cã de fapt Hitler i-a fãcut o farsã…;
10. • Câinele sãu, un ciobãnesc german pe nume Blondi, a avut un efect incontestabil asupra politicii sale. Hitler petrecea ore în şir ocupându-se de dresajul sãu, fapt ce trezea replica acide din parte ofiţerilor sãi: “Uneori aveam senzaţia cã rezultatul campaniei ruseşti depindea mai mult de Blondi decât de personalul nazist”.
    

Obiectivele unei inițiative românești

Este prezentă în scrisoarea de răspuns a regelui o idee ce va reapărea în acțiunea politico-diplomatică a guvernului român în primăvara anului 1941, cu prilejul victoriei germane în campania din Balcani. Este vorba de solicitarea ca reglementarea problemelor dintre România și vecinii ei, Ungaria și Bulgaria, să fie inclusă într-o acțiune mai largă de reglementare a tuturor "neînțelegerilor asemănătoare, de mai mare sau mai mică importanță", între toate statele din sud-estul Europei. 

O astfel de solicitare, în vara anului 1940, nu putea avea decât două obiective. În primul rând, ea se putea înscrie în realizarea acelei "păci definitive" și a "bunelor raporturi prietenești de vecinătate" între statele din regiune, care să ducă la "noua ordine politică" și la asumarea de către Germania a unor "ample obligații" privind garantarea integrității teritoriului României împotriva oricărei încercări, "ori de unde ar veni ea", despre care Carol al II-lea vorbea în scrisoarea către Hitler. 

Germania însăși era interesată în realizarea acestei "liniștiri" a sud-estului european, care îi asigura aprovizionarea cu alimente și, în special, cu petrol. "Condiționările" pe care le ridica față de România pentru acordarea de garanții conțineau însă nu numai dorința de a satisface cererile unor "aliați", dar și intenția de a pedepsi România pentru politica pro-anglo-franceză promovată de guvernul român până la sfârșitul lunii mai, în condițiile în care țara era înconjurată din toate părțile de state ce promovau, în diverse grade, politici pro-germane sau erau chiar aliate ale acesteia. În al doilea rând, această solicitare avea în vedere un obiectiv "de uz intern", în sensul de a se arăta poporului român care suferise deja trauma pierderii umilitoare a Basarabiei și Bucovinei de Nord și nu mai putea suporta noi cedări teritoriale fără sancționarea celor vinovați că România nu era singura țară care era nevoită să suporte sacrificii.

Motivele pentru care Germania nu a acceptat o discuție generală asupra frontierelor din Balcani au fost furnizate chiar de Hitler. La 27 iulie 1940, în convorbirile pe care le-a avut cu premierul bulgar, Bogdan Filov, și cu ministrul de Externe, Ivan Popov, Führer-ul declara că a respins propunerea românească pentru că "o dezbatere generală nu poate fi folositoare dacă se dorește să se ajungă la o soluție rapidă a problemelor de revizuire". Ceea ce dorea Hitler era mai întâi un acord între România, Ungaria și Bulgaria, iar în caz de succes el era gata să garanteze, împreună cu Italia și Rusia (!), statutul teritorial rezultat. 

Niciunul dintre obiectivele urmărite de Germania, pe de o parte, și de România și Carol al II-lea, pe de alta, nu a fost atins integral. În urma noilor cedări teritoriale pe care a fost constrânsă de Germania să le accepte, chiar dacă România a obținut garanții din partea Axei a căror importanță nu trebuie subestimată, având în vedere politica de expansiune teritorială a Uniunii Sovietice și care și-au demonstrat întreaga valoare, în zonă nu numai că nu s-a instaurat liniștea, ci dimpotrivă, sub regimul impus de "pax germanica" tensiunea a cunoscut acumulări nemaiîntâlnite până atunci, gata să erupă la suprafață în orice moment favorabil. 

În ceea ce privește situația internă din România, în urma noilor pierderi teritoriale impuse prin Dictatul de la Viena și Tratatul de la Craiova, regimul regelui Carol al II-lea a fost puternic contestat, încât acesta a fost obligat, la începutul lunii septembrie, să abdice și să părăsească țara.

Dialogul Carol - Hitler

La 1 iulie 1940 guvernul român renunță la garanțiile anglo-franceze, iar la 4 iulie noul guvern a publicat o declarație în care anunța hotărârea sa de a urma o politică de integrare "sinceră" în sistemul Axei. O săptămână mai târziu, la 11 iulie, guvernul român anunța ieșirea din Societatea Națiunilor. Toate aceste gesturi și declarații aveau însă _ cum corect observă noul ministru de externe, Mihail Manoilescu, într-un anumit sens, "un caracter unilateral", întrucât ele nu au fost urmate, cum era firesc, "de o luare de atitudine a Axei față de România".

Concomitent însă, între guvernul român și cel german, care acționa în numele Axei, s-a desfășurat, cum spunea tot Mihail Manoilescu,  "o acțiune de un ordin confidențial și diplomatic". Debutul acestei acțiuni s-a produs la 2 iulie. După ce regele Carol al II-lea n-a reușit să obțină legătură telefonică pentru a vorbi cu Hitler, care "se plimba undeva în Franța", monarhul l-a chemat pe Fabricius pentru a transmite pe cale diplomatică ceea ce dorise să comunice direct Führer-ului. În Însemnări zilnice regele arată ce i-a declarat lui Fabricius, pentru a fi transmis lui Hitler:

1) România a renunțat la garanțiile anglo-franceze și caută "o colaborare mai intimă" cu Germania, "care ar putea fi chiar întărită printr-o alianță care să fie în folosul celor două țări";

 2) Știri sigure arătau că Rusia avea intenția "de a depăși linia de demarcație" stabilită în urma ultimatumului și de a se apropia de zona petroliferă, ceea ce reieșea din pregătirile militare ce le făcea; 

 3) La evacuarea Basarabiei, trupele române au fost insultate, dezarmate și împiedicate să se retragă; 

 4) Regele solicita Führer-ului "un ajutor, ca să ne apere în aceste momente grele", România făcând tot ce a putut pentru a păstra pacea în regiune; 

   5) În final, el a cerut "o misiune de instrucție militară, care va întări și mai mult legăturile dintre cele două state".

Răspunsul lui Hitler, comunicat tot prin intermediul ministrului Fabricius, la 4 iulie,  interesul Führer-ului pentru modul  care regele vedea "regularea chestiunilor"  , Ungaria  Bulgaria, pentru    pe    ia o hotărâre. De asemenea, Hitler   trebuiau începute "conversații"  părțile interesate, deoarece  "starea  de enervare  de înarmare" nu  fi rezolvate problemele existente.

Răspunsul Führer-ului conținea și un element care, pe de o parte, constituia o explicație a poziției germane, dar care, pe de altă parte, suna că un avertisment în ceea ce privea poziția Germaniei în raporturile dintre România și vecinii ei, bulgari și unguri: "Germania nu poate uita că Ungaria și Bulgaria au fost aliații ei în trecut". O astfel de afirmație arată clar că nu justiția, dreptatea, adevărul erau avute în vedere de Germania în reglementarea problemelor româno-ungare și româno-bulgare, ci un factor subiectiv, exprimat tot atât de clar: alianța celor două țări cu Germania. La 6 iulie, Carol a răspuns mesajului Führer-ului: accepta începerea de "negocieri" cu Ungaria și Bulgaria, pe bază etnică și a schimbului de populație, iar ca accesoriu, eventual, rectificări de graniță.

Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea (17 iulie 1940)

”Maiestatea Voastră,

Evenimentele, ca şi unele consultări determinate de ele, nu mi-au îngăduit până azi să exprim opiniile mele despre propunerile pe care Maiestatea Voastră mi le-a comunicat. Trebuie să vă rog să admiteţi că situaţia extraordinară şi pericolele pe care le prezintă constituie explicaţia absolutei francheţi a gândurilor pe care doresc să le exprim. L-am informat pe duce despre această scrisoare. [...]

După războiul mondial, România, favorizată de o şansă excepţională, a dobândit de la trei state teritorii pe care, după părerea mea, nu le mai poate păstra mult timp din punctul de vedere al politicii de forţă. Alta ar fi fost situaţia dacă România ar fi reuşit să realizeze asimilarea internă a acestor teritorii din punct de vedere etnic şi politic sau dacă slăbiciunea militară a ţărilor vecine ar fi rămas permanentă. Prima alternativă nu s-a putut materializa, iar pe cea de-a doua nu ar putea conta nimeni dintre cei care au cunoştinţă  de legile ce guvernează evoluţia naţiunilor. Dacă România este astăzi silită pe calea concesiei să înapoieze teritoriile pe care le-a dobândit, aceasta nu reprezintă altceva decât ceea ce previziunea omenească trebuia să se aştepte a se întâmpla într-o zi. Îmi pare deja un mare câştig faptul că Ungaria - după cum consider că am motive să cred - nu insistă asupra unei definiri strict juridice a revendicărilor ei, ci este gata să le negocieze pe baza unui compromis echitabil. [...]

Eu am făcut însă şi guvernului ungar următoarea declaraţie clară:

În eventualitatea că nu ar exista nici o posibilitate de înţelegere paşnică între România, Ungaria şi Bulgaria, Germania la rândul ei ar putea anunţa în mod clar că de acum înainte ea se va dezinteresa total faţă de viitoarea evoluţie în sud-estul Europei. Reichul german este destul de puternic pentru a se proteja el însuşi, cu promptitudine şi prin propria forţă, împotriva ameninţării oricărei agresiuni. Totuşi, eu nu voi permite niciodată ca Wehrmachtul german să fie angrenat într-un conflict pentru chestiuni care sunt absolut disproporţionate cu jertfele cerute de un război. Dacă România, Ungaria şi Bulgaria consideră că nu pot ajunge la o înţelegere, convingerea mea este că această atitudine nu va aduce beneficii nici uneia dintre aceste ţări, ci, din contră, le va aduce pedeapsa tuturor. În acest caz, nu mă simt chemat să întreprind ceva spre a ţine sub control evoluţia viitoare. [...]

Dacă Maiestatea Voastră ar fi acum în măsură să revadă punctul de vedere al României în acest sens şi ar fi dispusă să mă informeze despre aceasta, aş face imediat cunoscut lui Mussolini acest fapt, ca şi  guvernelor ungar şi bulgar.

Dacă, pe de altă parte, Maiestatea Voastră ar considera că nu poate fi de acord cu modul meu de a raţiona, eu nu îl voi mai  continua în viitor, ci, pur şi simplu, voi informa guvernele ungar şi bulgar că guvernul german, la rândul lui, nu vede calea pe care ar putea porni la soluţionarea acestor probleme.

Dacă totuşi ar fi posibil să se ajungă la o reglementare satisfăcătoare între cele trei ţări printr-o asemenea atitudine, aceasta ar însemna, pentru fericirea şi viitorul tuturor celor trei interesaţi, mai mult decât orice presupus succes tactic de moment, care, mai devreme sau mai târziu, ar duce inevitabil la noi crize.”

                                                                                                               Adolf Hitler.

23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 88-91